luni, 27 ianuarie 2020

CARIBDA. FUNCŢIONARE ŞI ASPECT (7). IPOTEZA POZIŢIONĂRII TENTACULELOR ÎN FAŢA GURII

Atenţia noastră se va îndrepta asupra comportamentului Caribdei de după răzbunarea lui Zeus. Vântul îl duce către Caribda care tocmai crea vârtejul înghiţind bucăţile din corabia distrusă de Zeus după care acestea a revenit la suprafaţa apei, iar Ulise (după ce a stat atârnat de smochinul care indică locul formării vârtejului) s-a putut, din nou, sui pe una din ele. Ce nu se menţionează? Ipostaza de gheizer. De ce? Că nu a avut loc. Bucăţile din fosta corabie au fost eliberate într-o manieră liniştită. De altfel, în ipostaza de gheizer se menţionează învolburarea apei şi stropii foarte fini care fac imposibilă observarea ţărmului. Nu se zice nimic de obiectele aruncate. De aici ar putea rezulta că, în ipostaza de gheizer, tentaculele se poziţionează în aşa fel încât să anuleze vârtejul, adică chiar deasupra orificiului de admisie, dar sub nivelul "clopotului". În această ipoteză, Caribda nu este o pompă reversibilă.

Va urma

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.