marți, 26 mai 2015

TAURUL TREBUIE LUAT DE COARNE (IV)


Primul inel al Zonei Metropolitane Cluj (adică localităţile învecinate municipiului Cluj-Napoca), nu are un relief foarte "prietenos" dezvoltării traficului feroviar. Asta ca să nu mai vorbim că, deşi s-a declarat - de către unul din foştii primari - că RATUC (actualul CTP) ar putea circula şi pe calea ferată existentă, afirmaţiile respectivului nu s-au concretizat sub nicio formă, Asta în condiţiile în care:

  • M31 (cu scurtarea de rigoare, de la PMV la Gară)
  • M34
  • M41 (eventual, cu asigurarea unei legături auto Apahida-Câmpeneşti)
ar putea fi deservite - fără nicio problemă - de către rame automotoare diesel (în cazul liniilor M31 modificată şi M34), respectiv rame automotoare electrice (în cazul M41-lui scurtat menţionat anterior).

A construi o linie ferată în România de astăzi e un deziderat foarte greu de realizat. Nemaivorbind că, pentru a se justifica o asemenea investiţie este nevoie de:
  • flux foarte ridicat de pasageri
  • cremalieră / cablu de tractare dacă declivitatea liniei depăşeşte o anumită valoare
Astfel, pentru cea mai mare parte a nordului Zonei Metropolitane Cluj (cea deservită de traseele M33, M37, M38 şi M39) nu se justifică - sub nicio formă - construirea unei căi ferate. Cu totul altfel se prezintă situaţia în sudul Zonei Metropolitane Cluj unde:
  • există un flux ridicat de pasageri
  • există potenţial turistic (mai ales în sezonul rece)
şi unde, din cauza configuraţiei zonei, s-ar putea încerca un funicular (parţial) stradal, pe relaţia Alverna-Feleacu-Vâlcele (adică un fel de M11+M12 sau un M11+M12+M13 în cazul în care traseul ar trece şi prin localitatea Gheorgheni) care să:
  • aibe un singur vagon
  • circule cu viteză considerabil mai mare decât funicularele să le spunem "tradiţionale"
  • asigure o frecvenţă suficient de bună ca să determine pasagerii să meargă până în Alverna, ţinând cont că autobuzele şi microbuzele care vin din Vâlcele, Gheorgheni şi Feleacu debarcă pasagerii în Cipariu, respectiv în Ştefan cel Mare; deci, mult mai aproape de centru.
  • asigure un confort sporit în raport cu autobuzele (solo!!!) şi microbuzele care deservesc, în prezent partea sudică a Zonei Metropolitane Cluj
Practic, ar fi vorba de un fel de lift pe plan înclinat. Se pune întrebarea:
  • Câţi pasageri ar agrea ideea?
  • Câţi pasageri ar prefera să circule, în continuare, cu autobuzele existente, uneori, în condiţii improprii?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.