A FOST ODATĂ...UN GEST DE OMENIE

Ziua 210 a anului 1985. Pe atunci legătura zonei CUG-ului cu restul oraşului era asigurată după cum urmează:

• în orele de vârf cu traseele 5 (26 în prezent), 9 (echivalent aproximativ cu 102-ul din prezent) şi 41R (48 în prezent, cu precizarea că 41 era cursă rapidă; nu oprea în toate staţiile; avea, în acea perioadă, traseul Rebreanu-Unirii-Vaida Voievod-Aurel Vlaicu-Dorobanţilor-Piteşti-Paris-Bucureşti-Traian-Oaşului-Muncii; Dorobanţilor ajungea, atunci, în Piaţa Mărăşti, având traseu diferit de cel actual)
• înafara orelor de vârf cu traseul 45 (inexistent în prezent; coincide în mare măsură cu 100-le actual), care circula pe relaţia Piaţa Mihai Viteazul - CUG

toate traseele fiind deservite de autobuze. Pe atunci nu exista nici troleibuz, nici tramvai.

De regulă, pe linia 45, circula fie un autobuz de "Mănăştur" fie unul de "Grigorescu". În acea zi, a circulat 244 care era un Ikarus 280.05 de "Grigorescu". Până la ora redactării acestei postări nu am reuşit să aflu - sigur - dacă "Mănăşturul" şi "Grigorescu" erau două coloane sau una singură...

Mama mea - fiind, pe atunci, cadru didactic la Facultatea de Mecanică - era implicată în desfăşurarea admiterii şi m-a dus şi pe mine. Când ne-am întors, ne-am suit la una din staţiile apropiate Facultăţii De Mecanică (azi Universitatea Tehnică) şi călătoria a decurs normal până aproape de intersecţia străzilor Fabricii cu Podgoriei (Bulevardul Muncii). Acolo... autobuzul nu a mai vrut să intre în a doua (treapta I nu era - niciodată - folosită). Nici în a treia. Totuşi, şoferul nu a dat jos pasagerii, ci staţiona cu motorul mergând. La un moment conducătorul auto :

• introduce treapta a patra (altfel spus "îi dă" a patra)
• apasă - uşor de tot - pedala de acceleraţie
• ridică - extrem de încet - piciorul de pe ambreiaj

şi, astfel, reuşeşte să ne aducă până în Piaţa Mihai Viteazul folosind doar treptele IV şi V. De lăsat nu ne-a lăsat la "Fierul" (unde era staţia), ci acolo unde, acum, e Flip. A oprit motorul şi aştepta să vină depanarea să-l tracteze; şoferul nu a mai riscat să conducă în această manieră până pe "Plevnei" unde era (şi e şi în prezent) garajul. Noi, pasagerii, dar şi conducătorul auto am avut noroc. De ce?

1. Autobuzul nu era aglomerat.
2. Traficul era lejer.

Cele relatate constituie un exemplu de omenie întâlnit rar.