În romantism erau utilizate mai ales organizările sonore tonale, adică tonalităţile. Totuşi, nu de puţine ori, apar şi organizările sonore modale (modurile). Cel mai des folosite sunt ionicul şi eolicul, dat fiind faptul că, de multe ori, nu se poate face o deosebire clară între un mod ionic şi o tonalitate majoră, respectiv între un mod eolic şi o tonalitate minoră, eolicul fiind aşa-numitul "minor natural". Înafară de ionic şi eolic, se mai întâlnesc:
- mixolidicul (major spre minor)
- frigicul (minor accentual)
- doricul (minor spre major)
Rareori, apar lidicul* (major accentuat) şi locricul** (minor foarte accentuat; acesta se poate asocia cu eolicul)
* A se asculta Dans Av Dovregubbens Datter de Edvard Grieg
** Secţiunea mediană a Rapsodiei a II-a Op. 11 Nr. 2 de George Enescu. De asemenea, nişte intonaţii care dau impresia de locric (dar sunt de fapt eolic-lidice) apar în ultima secţiune din O Noapte Pe Muntele Triglav de Nikolai Andreevici Rimski-Korsakov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.