vineri, 27 noiembrie 2020

12/2020-2021. 6A-6F. SEMNELE DE ALTERAŢIE

  1.  Semnele de alteraţie modifică înălţimea sunetelor
  2. Trei dintre semnele de alteraţie sunt folosite mai des: diezul, bemolul şi becarul.
  3. Diezul

    urcă înălţimea sunetului cu un semiton.
  4. Bemolul

    coboară înălţimea sunetelor tot cu un semiton.
  5. Becarul

    readuce sunetul la înălţimea reală.
  6. Fiecare din semnele de alteraţie poate să aparţină unuia din cele 3 tipuri: constitutiv (efect general, adică pe toată piesei muzicale), accidental (efect local, între locul unde apare* şi următoarea bară de măsură şi doar în cadrul octavei** în care apare) şi de precauţie, adică scrise pentru ca autorul piesei muzicale să fie sigur că alteraţia se respectă
  7. Alteraţia constitutivă se scrie la începutul fiecărui portativ, imediat după cheie (indiferent că e sol sau alta), iar totalitatea alteraţiilor constitutive formează armura.
  8. Alteraţia accidentală se ortografiază în faţa notei. Există frecvent situaţii când alteraţia notată ca accidentală este, de fapt, constitutivă. Se va reveni asupra acestui aspect perioada următoare.
  9. Alteraţia de precauţie se scrie tot în faţa notei, dar între paranteze.
  10. Înafara celor  modalităţi de ortografiere a alteraţiei mai există una. Cea scrisă deasupra notei. Alteraţia scrisă deasupra notei apare doar în gamă sau scară (echivalentul gamei în cazul altor organizări sonore decât tonalităţile) atunci când acea notă poate să fie alterată. La o adică se poate scrie între paranteze, dar există riscul de a fi confundată cu o alteraţie de precauţie***.
*De exemplu apar două note de sol, amândouă pe a doua linie a portativului. Prima nu are nimic, a doua are un diez. Ca urmare, doar cea de-a doua notă va avea înălţimea modificată; prima nu.
** Să zicem că există tot două note sol. Prima e Sol 1 (pe a doua linie a portativului) şi are un diez, iar a doua e Sol 2 (deasupra portativului) şi nu are nimic. Va fi modificată doar înălţimea notei Sol 1. Sol 2 rămâne la înălţimea reală.
*** Alteraţie de precauţie "dublează" fie o alteraţie constitutivă, fie una accidentală, adică apare în locul în care îşi face efectul acea alteraţie. În cazul de faţă, neexistând o astfel de alteraţie, scrierea între paranteze nu poate fi considerată alteraţie de precauţie, dar confuzia se poate face.

(Nu se scrie în caiet) Sursa imaginilor: Google Imagini.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.