duminică, 25 ianuarie 2015

UN ANUMIT RESPECT FAŢĂ DE LEGI

Sfârşitul anilor '70. Se dezvoltă zonele industriale şi, din acest motiv, apare necesitatea sporirii capacităţii mijloacelor d transport - urbane şi interurbane. În cazul mijloacelor de transport interurbane, problema era - oarecum - rezolvată: vagoanele etajate. Unele trenuri aveau şi 16 astfel de vagoane care, evident, erau pline ochi. Însă, în ceea ce privea transportul urban, autobuzele din acea perioadă nu ar fi putut duce - sub nicio formă - puhoaiele de muncitori. Şi, încă, economia de combustibil nu era la modă...

Preluând o idee care, în "vest" exista, deja, cu mult timp în urmă - şi care, în prezent, are un adevărat reviriment - ce au făcut ai noştri? 

  1. Au ales trei autobuze Karosa SM 11, adică nişte autobuze cum circulau în anii '80, pe actuala linie 32 din Cluj (7 pe atunci)
  2. Le-au demontat bordul, motorul, cutia de viteze, diferenţialul etc.
  3. Au detaşat strict porţiunea corespunzătoare uşilor 1 şi 3: Ceea ce se afla în faţa primei uşi (zona bordului) şi ceea ce se afla în spatele uşii 3 (porţiunea cea mai din spate a autobuzului) au fost sudate la porţiunea rămasă. Lungimea ex-autobuzului a scăzut, astfel, de la 11,14 m la 8,40 m 
  4. S-a montat o bară de tractare, aceasta având şi rolul de a orienta roţile din faţă
În urma acestor modificări, s-au obţinut trei remorci destinate transportului de pasageri, dotate cu o singură uşă de acces (fosta uşă din mijloc). Asta în condiţiile în care lungimea era de peste 8m, fără a include bara de tractare. Vehiculele respective au fost ataşate unor autobuze Roman Diesel 112 obţinându-se un tren rutier lung de peste 20 m. S-au făcut probe, dar nu au circulat cu pasageri. De ce? Deoarece Miliţia nu a autorizat transportul pasagerilor în astfel de vehicule şi, din acest motiv - la care se adaugă şi componenta naţionalistă (zor-nevoie autobuze româneşti), s-a ajuns aici: http://1567-eterogen.blogspot.ro/2015/01/primele-autobuze-hidramate-romanesti.html

Oare ce s-ar fi întâmplat (în prezent) dacă se dorea - cu orice preţ - un tren rutier? Nu exclud posibilitatea să se fi căutat diverse modalităţi astfel încât acesta să circule. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.