vineri, 22 mai 2015

TAURUL TREBUIE LUAT DE COARNE (II)

Începând cu anul 2014, UAT-urile învecinate Clujului beneficiază de serviciile CTP (ex. RATUC) prin înfiinţarea liniilor metropolitane. Indicativul liniilor metropolitane cuprinde:

  • litera "M"
  • un număr din două cifre, prima dintre acestea indicând punctul cardinal - faţă de oraş - al capătului exterior: 1 = sud, 2 = vest, 3 = nord şi 4 = est
S-a avut în vedere şi coincidenţa cu liniile urbane cu care acestea se suprapun. Astfel, linia spre Baciu a primit indicativul M31 deoarece include 31-le iar linia spre Chinteni Lac e M39 deoarece include 39-le. 

Dacă ne uităm la traseele acestor linii metropolitane, remarcăm că o parte a acestora intră în cea de-a treia categorie, adică unesc două localităţi cu staţie de cale ferată şi dublează calea ferată - mai mult sau mai puţin. Totuşi, principiul nu poate fi aplicat întocmai şi din acest motiv, consider că doar următoarele trasee metropolitane ar putea fi deservite de automotoare:
  • M34. Numărul curselor pe M34 ar trebui mărit, pentru a "cumula" şi rutele actualei linii M32; Suceagu, având haltă, nu poate avea linie proprie deoarece automotorul nu ar putea rebrusa acolo
  • M31. Scurtarea traseului - din PMV la Gară - ar putea fi compensat prin preţuri avantajoase şi amenajarea unor staţii intermediare, nu doar la Baciu Triaj

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.