O CLASIFICARE POSIBILĂ A TOBOGANELOR ACVATICE. CRITERIUL PORŢIUNILOR ASCENDENTE

Există o multitudine de tobogane acvatice. Termenii cu care acestea sunt cunoscute sunt în limba engleză şi, nu de puţine ori, preluaţi ca atare. Ca prim criteriu de clasificare, l-am considerat oportun pe cel al porţiunilor ascendente. Conform acestuia, toboganele pot fi:

1. fără porţiuni ascendente
2. cu porţiuni ascendente

TOBOGANELE FĂRĂ PORŢIUNI ASCENDENTE

Sunt majoritare. Practic, orice parc acvatic definit ca atare are în dotare un astfel de tobogan. Acestea pot să fie deschise sau închise; pot fi mai uşoare sau, din contră, mai dificile iar la sfârşitul acestora se poate găsi:

• o zonă unde apa se acumulează
• o piscină; adâncimea piscinei în cauză este cuprinsă, de regulă, între 0,90 şi 1,35 m. De regulă 1,00-1,10 m

TOBOGANELE CU PORŢIUNI ASCENDENTE

Majoritatea au ca sursă de inspiraţie Montagne Russe (Roller Coaster) şi pistele de skate. Să vedem ce situaţii pot apărea.

Urcare în virtutea inerţiei şi continuare a parcursului după urcare. Aceste tobogane pot fi în plan vertical - adică nu au niciun viraj spre stânga sau spre dreapta sau, din contră, pot avea şi viraje spre stânga sau spre dreapta. O categorie aparte o constituie toboganele cu trapă - cunoscute (şi) cu denumirea de "looping" - datorită formei acestora.

Urcare în virtutea inerţiei şi zbor după urcare. Sunt toboganele cu catapultă - folosite extrem de rar deoarece implică existenţa unor ape adânci. Atenţie: toboganul High Fly - inspirat din trambulinele destinate săriturilor cu schiurile - nu are catapultă chiar dacă cel care se dă parcurge o anume distanţă în aer

Urcare cu ajutorul unui dispozitiv propulsor şi continuarea parcursului după urcare. Se disting 3 modalităţi de realizare a propulsiei: cu 

• jeturi de apă (Master Blaster)
• benzi rulante (Rocket, Zip Coaster)
• motoare electrice liniare (Hydromagnetic)

Cele mai des folosite sunt cu jeturi de apă. Urmează toboganele "hidromagnetice" iar în ceea ce priveşte cele cu benzi rulante, zgomotul acestora are un nivel foarte ridicat, motiv pentru care - se pare - că există reticienţe în utilizarea lor. Pot exista piscine de evacuare, dar, tot aşa de bine, se poate recurge la soluţia utilizătii acumulărilor de apă.

Urcare în virtutea inerţiei urmată de revenire. Acestea sunt toboganele reunite cu termenul generic de "bumerang" şi sunt inspirate din pistele pentru skate. În principiu, se disting, şi aici, 3 situaţii distincte: 

1. oscilare multiplă până la amortizarea totală (Wave). Părăsirea se face pe scări
2. oscilare multiplă şi deplasare în lateral (Tsunami, Tornado şi versiunile derivate din acestea); părăsirea se poate face fie pe scări, fie într-un bazin cam de 110-135 cm adâncime
3. oscilare simplă urmată de continuarea parcursului în sensul revenirii (Turbolance); şi aici se poate recurge la soluţia piscinei de evacuare, dar capătul toboganului poate fi configurat în aşa fel încât apa să se acumuleze, adâncimea acesteia fiind de aproximativ o treime de metru.