Igor Stravinski în anul 1935. Sursa: Music History Monday
Cu toate că unii muzicologi îl consideră - nu fără temei - expresionist, Igor Stravinski aparţine în prima perioadă de creaţie, mai degrabă orientării inovaţie în tradiţie, fiind preocupat de folclorul autentic rus. Orientarea "inovaţie în tradiţie" s-a menţinut şi în a doua perioadă de creaţie, dar s-a concretizat prin neoclasicism. Nici în a treia perioadă de creaţie (cunoscută ca perioada serială), ideea inovaţiei în tradiţie nu a fost abandonată.
S-a remarcat atât ca şi compozitor, cât şi ca pianist şi dirijor.
Cea mai cunoscută lucrare este Ritualul Primăverii (Sărbătoarea Primăverii), care a avut un impact puternic asupra publicului. Alte lucrări cunoscute ar mai fi Pasărea De Foc, Petruşka, Pulcinella, Oedipus Rex, Simfonia Psalmilor, Canticum Sacrum şi Threni.
A devenit cunoscut mai ales datorită lucrărilor Vltava şi Mireasa Vândută. Vltava este al doilea din seria de 6 poeme simfonice intitulată Patria Mea, iar Mireasa Vândută este o operă comică.
Înafara activităţii componistice, Bedřich Smetana a avut o activitate dirijorală şi una pedagogică.
A fost sopran al Corului Catedralei Sf. Ştefan din Viena (din 1740 şi până în 1749). Deoarece responsabilul muzical (dirijorul) acelui cor era acelaşi cu cel al Ansamblului Muzical Imperial, Joseph Haydn a cântat şi în acel ansamblu.
A activat la curtea prinţului Nikolaus Joseph Eszterházy din 1761 până în 1790; întâi ca responsabil muzical adjunct (1761-1766), apoi ca responsabil muzical plin (1766-1790). Din 1790 s-a stabilit la Viena, dar în perioada anilor 1791-1792 şi 1794-1795 a efectuat câte un turneu la Londra, iar în anul 1792 a fost numit doctor honoris causa al Universităţii Din Oxford.
Lucrări mai cunoscute: Concertul pentru violoncel în Do major, Creaţiunea (oratoriu), Anotimpurile (Oratoriu), Cvartetul Imperial (a cărui parte lentă constituie melodia imnului Germaniei, cu text adăugat ulterior, având în vedere că Germania nu exista ca atare în anul 1797) şi Simfoniile Londoneze (93-104).
Sopranul şi altul sunt intonate atât de băieţi înaintea schimbării vocii şi de contratenori, cât şi de fete sau femei. Importanţa eunucilor - în special în opere - începe să scadă începând cu anul 1762. Tenorul şi basul revin atât bărbaţilor cât şi băieţilor după schimbarea vocii.
INSTRUMENTE
Instrumentele obligatorii în orchestra clasică sunt:
B) oboiul
E) cornul fără ventile
L) vioara
M) viola
N) violoncelul
O) contrabasul
Alte instrumente care pot apărea sunt:
A) flautul transversal
C) clarinetul, cornul de baset
D) fagotul
F) trompeta fără ventile
G) trombonul
H) serpentul, oficleidul
I) timpanul cu chei
J) trianglul, talgerul, toba mare, armonica de sticlă
K) orga (în mediul liturgic), pianul ( ca instrument solistic), clavecinul, harpa, chitara (ca instrument solistic).
Numele formei arată provenienţa (dans medieval care se dansa în cerc având momente de grup care alternau cu cele solistice) şi tipul de lucrare în care apare.
Ideea formei de rondo o constituie alternanţa dintre o idee muzicală principală* (care este fie refren**, fie derivat*** din acesta) şi două**** sau mai multe idei muzicale secundare.
În perioada anterioară clasicismului muzical, forma de rondo avea număr variabil de componente, în principiu minim 5 (ABACA...), dar pot fi şi 9 (ABACADAEA).
Începând cu clasicismul muzical, forma de rondo se stabilizează la 5 (A tranziţie B retranziţie A1 tranziţie, C retranziţie A2 coda), dar durata totală creşte.
* tema de rondo
** revenire identică a temei de rondo de fiecare dată
*** revenire cu anumite modificări
**** sunt situaţii în care poate fi o singură idee muzicală secundară, rezultând o structură de tip ABA. În aceste cazuri, denumirea de rondo se justifică dacă acea piesă sau acel fragment are caracter dansant.
În funcţie de poziţia elementului care învârte discul, mecanismele muzicale respective se pot împărţi în 8 tipuri.
TIPUL 1
Sursa: MIMO
Este un cordefon întâlnit rar (poate chiar unicat??) la care roata care învârte discul este situată de partea articulaţiei barei presoare, iar bara presoare formează corp comun cu un jug drept care se articulează de partea stângă a cadrului.
TIPUL 2
Sursa: Alte Spieluhren
Sursa: iCollector
Sursa: Radiomuseum
Este tot un cordephon, dar, spre deosebire de cel precedent, jugul are forma unui arc de cerc, iar bara presoare trece prin acesta.
TIPUL 3
Sursa: Altespieluhren
Este caracteristic variantei cu acţionare laterală a Monopol-urilor. Roata dinţată care acţionează discul se află chiar dedesubtul barei presoare, în proximitatea locului de articulare a acesteia, iar pentru a antrena discul, intră puţin dedesubtul acestuia.
TIPUL 4
Sursa: Facebook
Sursa: Facebook
În ambele imagini se poate observa un Universal. Prima imagine îl arată cu discul îndepărtat, a doua cu discul ataşat. Elementul tipic tipului 5 îl constituie roata dinţată perpendiculară care antrenează discul. Când discul e ataşat, acea roată dinţată e vizibilă greu. E şi sub bară, şi sub disc, dar însuşi discul indică tipul 4. Are găurile de pe exterior mai mari decât tipul precedent.
TIPUL 5
Sursa: Facebook
Sursa: Radiomuseum
Prima imagine arată un Symphonion, a doua un Polyphon. La ambele, discul este învârtit de un ştift central, vizibil mai ales în prima imagine, şi trebuie precizat că, alături de tipul 4, tipul 5 este unul dintre cele mai des utilizate în cazul discurilor care au dimensiuni nu foarte mari. Mecanismul de antrenare este mai simplu decât la celelalte tipuri deoarece discul este învârtit de unul din subansamblurile care transmit mişcarea stabilizatorului de viteză*. În următoarele videoclipuri se poate vedea un Monopol cu disc cu antrenare centrală, primul videoclip arătând şi mecanismul:
*La celelalte tipuri, mişcare care porneşte de la arc se împarte. O parte merge la stabilizatorul de viteză, cealaltă parte la disc şi, de acolo, la "pieptene" sau la corzi prin roţile dinţate care agaţă lamelele acestuia. "Pieptene" este termenul folosit pentru grupul de lamele care produc sunetele cu precizarea că, în cadrul "pieptenelui" pot fi lamele care transmit mişcarea mai departe unor pârghii care lovesc nişte clopoţei.
TIPUL 7
Există cel puţin două subtipuri ale Tipului 7. Primul subtip pare să derive din tipul 2 (sursa imaginii: Laoxiangji):
Se observă bara presoare care străpunge jugul, dar roata dinţată care antrenează discul nu se mai găseşte în zona jugului, ci în lateralul barei presoare; în cazul de faţă dedesubtul mijlocului discului, linia imaginară care uneşte centru discului cu mijlocul roţii dinţate respective fiind la 90 grade faţă de bara presoare. Cu toate că roata dinţată respectivă este orientată perpendicular pe disc, aşa cum este la tipul 5, discul folosit de acest subtip al tipului 7 este similar tipurilor 1-3, dar mai mare:
Celălalt subtip al tipului 7 foloseşte un disc dinţat, mult mai mic decât cel din imagine şi o bară presoare fără jug. Poziţia roţii dinţate care învârte discul este tot lateral faţă de bara presoare. Sursa imaginii este Youtube via Google Imagini:
TIPUL 8
Sursa: Captură Youtube
Sursa: Ebay
Caracteristici ale tipului 8:
levier în loc de bară presoare.
mişcare a levierului paralelă cu discul
coliniaritate aproximativă între articulaţia levierului, capătul acestuia şi roata care antrenează discul când levierul este în poziţia închis
dimensiune relativ mică a întregii cutii muzicale.
