7/2020-2021. 9I. EVUL MEDIU - ORGANIZĂRI SONORE

1.  În evul mediu se foloseau organizări sonore numite moduri
2. În creaţia muzicală religioasă au existat 4 moduri principale (autentice) şi 4 derivate (plagale)
3. Modurile autentice ale creaţiei muzicale religioase apusene erau Protus (Doric), Deuterus (Frigic), Tritus (Lidic) şi Tetrardus (Mixolidic). Denumirile dintre paranteze fac aluzie la modurile antice greceşti, dar nu are legătură cu acestea.
4. Modurile derivate aveau denumirea alcătuită din prefixul "hipo" urmată de numele modului autentic din care derivau. Odată cu apariţia cântărilor pe mai multe voci, diferenţa dintre autentic şi plagal nu s-a mai făcut simţită şi apăruseră moduri noi
5. Muzica laică medievală apuseană folosea şi moduri diferite de cele ale muzicii religioase
6. În creaţia muzicală bizantină, existau tot 4 moduri principale (Protos, Deuteros, Tritos şi Tetrardos) şi 4 derivate, dar, ulterior, şi modurile derivate nu au mai fost denumite ca atare, chiar dacă derivarea acestora era sesizabilă. Au rezultat, astfel, cele 8 moduri (glasuri / ehuri) bizantine, termenul generic pentru acestea fiind "octoih". În funcţie de prezenţa, respectiv absenţa intervalelor de secundă mărită (cea care dă sonoritatea orientală) şi a sfertului de ton (cel care dă impresia că se cântă fals), modurile sunt: diatonice (1, 4, 5 şi 8; nu au niciunul din aceste intervale), cromatice (2, 6; au secunda mărită) şi enarmonice (3,7; au sfertul de ton).
7. Muzica laică medievală din spaţiul bizantin era tot modală, dar informaţiile despre aceasta sunt considerabil mai puţine decât cele despre muzica laică medievală apuseană.