duminică, 24 ianuarie 2021

CÂTE CEVA DESPRE URNELE LOTO (1)

 Există 3 tipuri de jocuri:

  1. şansă*
  2. abilitate
  3. strategie
fiecare joc putând aparţine unuia sau mai multora din tipurile sus-menţionate. 

*Deşi cuvântul şansă este sinonim cu cel de noroc, l-am utilizat pentru a deosebi jocurile de noroc de cele care, deşi se bazează pe noroc, nu sunt considerate ca atare. 

Jocurile de noroc - adică cele propriu-zise de noroc - se împart, la rândul acestora - în 8 tipuri:
  1. loteristic
  2. pariu
  3. titirez
  4. zar
  5. carte de joc
  6. ruletă
  7. roată cu premii
  8. slot (păcănele)
iar dispozitivele cu ajutorul cărora se joacă jocurile de noroc sunt, în principiu, de 5 tipuri:
  1. zar
  2. titirez
  3. carte de joc
  4. suprafaţă marcată
  5. bilă în recipient
cu precizare că, deseori, titirezul mai aparţine cel puţin unuia din tipurile "suprafaţă marcată" sau "bilă în recipient".

Jocurile de tip loteristic implică dispozitive de tip "bilă în recipient" numite urne. Urnele se pot clasifica după mai multe criterii, cele mai des întâlnite fiind principiul bilei (revenite sau nerevenite) şi modalitatea de amestecare a bilelor (care poate fi mecanică sau pneumatică). În postarea de faţă, se vor avea în vedere două criterii: modalitatea de amestecare şi modalitatea de extragere. Conform acestor criterii, rezultă 5 tipuri de urne:
  1. mecanică fără elevator
  2. mecanică cu elevator
  3. pneumatică fără elevator
  4. pneumatică cu elevator
  5. pneumatică cu tub extractor
Va urma.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.