- arcada, care poate fi realizată din lemn sau din metal; pe interior are o căptuşeală, iar la capetele acesteia se prinde harnaşamentul, fie direct,
fie cu ajutorul unor piese adiţionale - curelele pentru fixarea de coarne
Asemenea jugului cu "măciuci" şi acesta este un jug de frunte, se utilizează tot în spaţiul german, dar, pe lângă diferenţele enunţate anterior, ar mai fi următoarele:
- se sprijină pe arcada zigomatică
- pare să se utilizeze mai des
După formă, jugurile arcuite ar putea fi împărţite în:
- juguri-arcade frânte
- juguri-arcade rotunde
- dacă jugul are are sau nu "cucuie", "cucuiele" fiind capetele groase ale "măciucilor" care ţin harnaşamentul
- locul de unde porneşte harnaşamentul
Ceea ce s-a văzut sunt juguri simple. Au existat, însă, şi juguri duble de frunte. A se vedea aici. Jugul este drept (având doar nişte forme rotunjite la capete), dar e puţin probabil ca, în scoaba de sub mijlocul acestuia să intre o "măciucă" şi de aceea să se prindă harnaşamentul. Cel mai probabil, intră ori oiştea ori direct harnaşamentul. Ca urmare, jugul dublu de frunte pare a fi mai degrabă variantă a jugului arcuit decât a celui cu "măciuci".
Sursa tuturor imaginilor este site-ul Kuh Und Ochsen Schule, iar utilizarea jugului-arcadă are loc tot în spaţiul german, ca şi cea a jugului cu "măciuci".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.