vineri, 28 august 2026

INTERPRETARE INSPIRATĂ DIN BIBLIE

În Biblie, Cerul este o tărie care, iniţial, a despărţit apele de deasupra de apele de dedesubt. În cazul de faţă, se va considera că este o boltă transparentă, dintr-un material dur, ceva similar incintei superioare a filtrului de cafea Siphonysta, dar de dimensiuni mult mai mari:
Vergiliu. Eneida. Traducere de George Coşbuc, ediţia 1980

Idem

Ca şi la Homer, Caribda are două tipuri de activităţi:
  1. una de suprafaţă
  2. cealaltă de adâncime
Activitatea de suprafaţă constă în evacuarea unui jet de apă ascendent care, izbind cupola, se prelinge pe toată suprafaţa interioară a acesteia. Este ceva, oarecum, similar dozatoarelor de suc cu dispersie (cele de tip "spray").

Cum s-ar prezenta zona conform acestei interpretări?
  • o cupolă transparentă, din material dur; acea "tărie"
  • o coloană din piatră dreaptă, pe axa de simetrie a cupolei, care care ajunge până aproape de zenitul cupolei; în interiorul acestei coloane s-ar afla un aven prin care apa vine cu presiune
Activitatea de adâncime a Caribdei constă în generarea valurilor, generare similară unei piscine cu pistoane, gen Lido*, Gellért, Hajdúszoboszló, 1 Mai ("Marea Bihoreană") sau unei piscine cu aer comprimat (Nymphaea).

La o analiză atentă a Odiseei, se poate observa că şi
aacolo apar cele două tipuri de activităţi, doar că diferă într-o anumită măsură. 

* În prezent, nefuncţional

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.