ALCĂTUIRE
- muştiuc
- tub principal încolăcit în formă rotundă, prevăzut cu 3 sau 4 supape rotative sau ventile şi terminat cu un pavilion larg
- tuburi secundare, în număr de 3 sau 4
- distanţa muştiuc-pavilion: aproximativ 60 cm; lungimea efectivă a tubului principal: în jur de 370 cm.
PRODUCEREA SUNETULUI
Buzele instrumentistului au rolul unei ancii duble. Instrumentul este extraordinar de sensibil. Dacă, de exemplu, instrumentistul mănâncă lămâie, pot să apară probleme.
PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE
Când nu e apăsată nicio clapă, aerul curge doar prin tubul principal, deci cam 370 cm. Când se apasă oricare din primele 3 clape, ventilul închide tubul principal, obligând aerul să ocolească ventilul prin tubul secundar corespunzător. Când toate cele 3 clape sunt apăsate, parcursul aerului ajunge la aproximativ 525 cm. Al patrulea tub secundar (închis şi deschis de cvart-ventil) scurtează calea aerului. Când clapa de cvartventil e apăsată, iar celelalte sunt ridicate, parcursul aerului e de aproximativ 270 cm.
TRANSPUNERE*
Dacă cvartventilul nu e apăsat, cornul este "în fa". Când cvartventilul e apăsat, instrumentul este "în si bemol".
RECOMANDĂRI DE UTILIZARE ÎN ILUSTRAŢIA MUZICALĂ
- imagini cu păduri de conifere
- stări sufleteşti pozitive
- situaţii groteşti (se recomandă prudenţă)
* Până în secolul XIX, transpoziţia cornului era cea a tonalităţii. De exemplu, pentru Sol major se folosea corn în sol, pentru re major, corn în re, pentru la minor corn în la.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.