"URECHILE" ŞI "BARBA" LA TUBURILE DE ORGĂ (1)

 Cu toate că orga este numită - pe bună dreptate - instrumentul orchestră (deoarece poate să imite şi / sau să facă aluzie la majoritatea instrumentelor folosite în ansamblurile orchestrale), tuburile acesteia sunt de două tipuri:

1. cu gură de fluier / labiale, care produs sunetul ca şi flautul drept
2. cu ancie / linguale, care produc sunetul fie ca şi clarinetul fie, uneori, ca şi muzicuţa şi armoniul

Cele două tipuri de tuburi se structurează pe 4 familii, după cum urmează:

1. "flauţi"; acestea sunt tuburi groase, care sună asemănător cu flauţii din orchestre şi sunt folosite în special la registrele de flauţi
2. "principal"; ceva mai subţiri, acestea sunt tuburile care dau identitate orgii; datorită acestor tuburi ştim că auzim o orgă
3. "coarde"; acestea sunt şi mai subţiri şi imită sau fac aluzie la instrumentele cu coarde şi arcuş; unul dintre cele mai cunoscute registre care folosesc astfel de tuburi e "viola da gamba"; un hibrid între "principal" şi "coarde", considerat de către unii o familie distinctă este "cornul de capră" (gemshorn)
4. "ancii"; spre deosebire de celelalte familii - care au fie formă cilindrică / prismatică, fie formă conică inversată (gemshorn), acestea au, în general (dar nu întotdeauna) formă conică, iar la bază au o teacă numită "cizmă"; deşi sunt considerate o familie, mă întreb dacă, nu cumva, sunt de fapt, două familii: una cu ancie batantă (ca la clarinet) şi una cu ancie liberă (ca la muzicuţă)

La tuburile cu gură de fluier, înălţimea sunetului este dictată şi de presiunea cu care intră aerul. Din acest motiv, trebuie evitată situaţia în care tubul respectiv "sare la octavă" adică scoate sunete cu o octavă mai sus decât cea pe care ar trebui să o producă. Două din modalităţile de corecţie a acestei probleme care poate să apară sunt:

1. "urechile"
2. "barba"

Va urma.