ŞOIMII PATRIEI (2)

 10.12.1976. Se înfiinţează Şoimii Patriei, o organizaţie satelit a UTC (alături de Organizaţia Pionierilor şi UASCR. Organizaţia Şoimilor Patriei nu a avut un echivalent efectiv în niciun stat totalitar chiar dacă se consideră că modelul acesteia ar fi fost Octombriştii din SU. Între Octombrişti, Pionieri, Komsomol şi PCUS exista un "fir conducător" vizibil clar: Portretul lui V. I. L. Organizaţia Şoimii Patriei, deşi era considerată o antecameră a pionieriei, din punct de vedere vizual diferea semnificativ, părând că legăturile Şoimi şi Pionieri erau mai puţin evidente decât în SU. Şi, atenţie. Pionierii erau, conform statutului, subordonaţi nemijlocit PCR-ului, dar, conform unor documente, UTC-ul avea un rol nu tocmai neglijabil în ceea ce priveşte activitatea lor. UTC care, la rândul acestuia, era coordonat de PCR, fiind organizaţia de tineret a partidului. Conform regulamentului, Şoimii Patriei:

• îşi desfăşurau activitatea sub conducerea PCR
• erau îndrumaţi de Organizaţia Pionierilor
• erau sprijiniţi, printre alţii, de UTC şi UASCR în ceea ce priveşte activitatea politico-educativă

Un lucru care nu cred că trebuie trecut cu vederea este că numele secretarului general al PCR nu este menţionat în regulament. Asta mă face să cred că îndoctrinarea copiilor a depins, într-o măsură deloc de neglijat, de personalul didactic care activa în cadrul grădiniţelor şi al şcolilor în care învăţau Şoimii Patriei.

ŞOIMII PATRIEI (1)

 Când a început perioada KP din istoria RO? Istoricii vorbesc de anul 1971, când NC a făcut vizite în CN, KP, VN de nord şi MN. Influenţa KP a început să fie prezentă imediat după vizita respectivă, influenţă concretizată prin Tezele Din Iulie. Cu toate acestea, populaţia a început să simtă austeritatea mai ales după 1980. Austeritate coroborată cu o ideologie de tip monolitic, similară celei din KP, ideologie prezentă de câţiva ani. Pe lângă asta, cred că perceperea începutului perioadei KP diferă şi de la individ la individ. Cu toate acestea, un moment de referinţă a fost finalul anului 1976.

DOUĂ MULŢIMI INTERSECTATE

 MULŢIMEA A

Este reprezentată de jucăriile care revin în poziţia de echilibru, iar în repaus stau vertical. 

MULŢIMEA B

Sunt acele jucării care, atunci când sunt învârtite, se răstoarnă 180 grade.

A∪B

Cuprinde atât jucările care revin în poziţie verticală după ce au fost mişcate, cât şi cele care, când se rotesc, se răstoarnă 180 grade. 

A∖B

Constituie jucăriile cunoscute cu termenul generic de "Hopa Mitică" (Roly-Poly toy în limba engleză). Acestea au o bază de forma unui sector sferic, iar în acesta se găseşte o greutate. Acea greutate poate să constituie suportul unor bare de oţel lovite cu un pendul pentru ca jucăria, în timp ce se leagănă, să scoată sunete (oarecum) similare unor clopoţei.

A∩B

Sunt titirezurile sferice (tippe top în limba engleză). Acestea se leagănă când sunt atinse, dar se şi răstoarnă 180 grade dacă sunt învârtite. Când turaţia scade suficient de mult, titirezurile acestea se răstoarnă înapoi şi se comportă similar cu jucăriile de tip "Hopa Mitică". A se urmări clipul mai ales începând cu minutul 2:51. 

B∖A

Sunt titirezele-orbită, care se pot vedea aici:

Acestea nu stau în poziţie verticală când sunt în repaus, dar, dacă sunt aşezate cu cele două hemisfere în partea de jos şi li se imprimă o mişcare de rotaţie, cele două hemisfere ajung sus.

CELE 5 ETAPE ALE COMUNICĂRII DINTRE AUTOR ŞI "MICUL PRINŢ"

 Am mai scris despre acest subiect, postarea de faţă dorindu-se o reconsiderare a problemei. Se ştie că Micul Prinţ nu a fost cooperant de la bun început cu povestitorul, apropierea sufletească dintre cei doi parcurgând 5 etape.

ETAPA 1. ŞARPELE CARE DIGERĂ UN ELEFANT

Concretizat prin două desene

• unul care îl  priveşte din exterior
• celălalt din interior

şarpele boia care mistuie elefantul constituie elementul declanşator al apropierii dintre autor (povestitor) şi personajul principal. Micul prinţ înţelege că ceea ce a desenat AdSÉ nu este o pălărie, ci chiar un şarpe care a înghiţit şi digeră un elefant. Totuşi, el nu aceptă că autorul nu are talent la desen şi insistă ca să deseneze o oaie.

ETAPA 2. OAIA BOLNAVĂ, BERBECUL ŞI OAIA BĂTRÂNĂ

Constituie acceptarea provocării, acceptare care are cele 3 faze menţionate în titlu. Nici aceste desene nu sunt pe placul Micului Prinţ.

ETAPA 3. LADA CU GĂURI LATERALE COLINIARE ÎN CARE ESTE OAIA.

Produce declicul. De ce? Lada respectivă:

• are 3 găuri laterale, dispuse coliniar; deci, pe de o parte, permite doar intrarea elementelor care încap prin acele orificii şi, pe deasupra, atrage atenţia prin coliniaritatea orificiilor
• nu are capac, deci, logic vorbind, nu permite accesul corpurilor mai mari decât orificiile respective
• are oaia în interior; ba mai mult, Micul Prinţ o observă adormind.

Prin desenarea acestei lăzi, povestitorul a dat frâu liber imaginaţiei Micului Prinţ şi asta l-a făcut să devină cooperant. Nu este clar dacă, odată desenate, atât lada cât şi oaia din interior s-au materializat sau materializarea acestora a avut loc ulterior.

ETAPA 4. ŢĂRUŞUL ŞI FUNIA (COARDA)

Sunt elemente rămase la stadiul de intenţie. S-a dorit desenarea acestora, dar, şi aşa, se pot observa mai multe aspecte:

1. Apropierea din partea autorului; Este prima dată când povestitorul doreşte să îi ofere Micului Prinţ ceva din proprie iniţiativă.
2. Indiferenţa Micului Prinţ. El nu refuză nici ţăruşul, nici coarda, însă afirmă că nu sunt necesare.
3. Lipsa de viziune a Micului Prinţ. Dacă ar fi acceptat ţăruşul şi funia, o serie de frământări ulterioare nu ar mai fi avut loc.

ETAPA 5. BOTNIŢA ŞI ARMURA

Constituie tot elemente oferite Micului Prinţ de către povestitor, dar care alcătuiesc o categorie distinctă de cea a funiei şi ţăruşului. De ce? Botniţa:

• este considerată necesară.
• este menţionată ca fiind desenată; ba mai mult, se precizează şi defectul care o face inutilă.
• nu apare în niciunul din desenele din carte.

Armura pare să aibă un statut neutru. Nu rezultă nici că ar fi necesară, nici că ar fi inutilă.

RONTĂU - "MAREA BIHOREANĂ"

 

33*2025-2026*9U. LUDWIG VAN BEETHOVEN (1770-1827)

1. 

   Ludwig van Beethoven în anul 1820. Sursa: Wikipedia

2. 
   
3.  

1. Deja în anul 1791, Beethoven a atras atenţia prin maniera energică de a cânta la pian, manieră considerată chiar brutală de către unii contemporani.
2. A avut o fire dificilă, comportamentul lui fiind, uneori, lipsit de maniere. De asemenea, nu îi erau străine sarcasmele. 
3. În anul 1798 avea, deja, probleme cu auzul, probleme care se vor agrava ulterior, astfel întât, în anul 1825 era aproape surd. Totuşi, putea auzi sunetul pianului dacă lua în gură o bucată de lemn şi, în gură fiind, o sprijinea de pian (audiţie osoasă). 
4. Nu o dată a compus în paralel lucrări contrastante din punct de vedere al caracterului. Între 1802 şi 1808 au fost compuse Simfoniile a III-a - a VI-a după cum urmează: a III-a (Eroica) între 1802 şi 1804, a IV-a în 1806 (premiera având loc în 1807), a V-a (A Destinului) între 1804 şi 1808 şi a VI-a (Pastorala) între 1802 şi 1808 .
5. Există informaţia - neoficială - conform căreia Beethoven a vrut să scrie o operă după Iliada şi Odiseea de Homer. A renunţat la idee, dar elemente din opera planificată au fost folosite în Simfonia a VII-a (1811-1812), simfonie care a fost compusă în paralel cu Simfonia a VIII-a (1812). Unii specialişti consideră că ultimele trei simfonii beethoveniene (a VII-a, a VIII-a şi a IX-a) pot fi considerate simfonii romantice.
6. Înafara simfoniilor, Beethoven mai este cunoscut prin concertele pentru pian - în special Imperialul (Nr. 5), prin Concertul pentru vioară şi prin Triplul Concert pentru vioară, violoncel şi pian, prin Missa Solemnis precum şi prin lucrările camerale (de exemplu, Cvartetele Nr. 7-9 "Razumovski" şi "Marea Fugă" şi instrumentale (de exemplu, Sonata Nr. 3 pentru vioară şi Sonata Nr. 14 pentru pian "Sonata Lunii").

33-34*2025-2026*9R. CLASICISMUL - TIPURI DE LUCRĂRI

1. Sonata.
2. Cvartetul de coarde.
3. Simfonia.
4. Concertul instrumental.
5. Baletul, dansul, contradansul.
6. Opera seria, opera buffa, singspielul. Termenul singspiel este în vocabularul limbii române, preluat cu ortografia germană. Până după anul 1820 încă se mai făcea deosebirea între opera seria (cu subiect mitologic şi / sau istoric) şi opera buffa, cu subiect din viaţa cotidiană.
7. Oratoriul, Missa, Recviemul, Stabat Mater-ul.
8. Motetul, liedul.