SĂPTĂMÂNA 32. CLASA 9S2

LUDWIG VAN BEETHOVEN (1770-1827)

1. Deşi este compozitor german, titlul de nobleţe nu este "von" (citit fon), ci "van" (citit fan). Motivul este originea flamandă a acestuia. 
2. I-a avut ca mentori pe Mozart, pe Haydn şi pe Salieri şi, şi se face remarcat ca şi virtuoz al pianului. Din această perioadă datează Primul concert pentru pian, compus între 1796 şi 1797 (op.15) şi al doilea concert pentru pian - op.19) compus mult mai devreme (1786-1789, modificat în 1795 şi 1798, modificarea din 1798 neapărând în versiunea publicată a concertului din 1801). Conform unor relatări ale vremii, interpretarea lui Beethoven era percepută ca brutală. De asemenea, este remarcată şi lipsa manierelor, dar, dată fiind valoarea lui, este acceptat în înalta societate. 
3. A fost primul compozitor independent adică nu a depins de vreun patron. Evident, asta nu înseamnă că a fost un om fericit. Din contră, în 1798 încep problemele auditive, probleme care vor duce la o surzenie aproape completă în 1825)
4. Lucra în paralel. Şi nu numai că lucra în paralel, dar unele lucrările compuse în paralel erau contrastante. De exemplu Simfonia op.67 (a V-a numită şi a Destinului) şi Simfonia op.68 (a VI-a Pastorala). În anul 1811 Beethoven menţiona că lucrează la trei simfonii, una dintre acestea fiind aproape gata. Cea care era aproape gata trebuia a VII-a (op.92), fiind urmată la scurt timp de a VIII-a (op.93). În ceea ce priveşte a treia lucrare la care făcea referire, e posibil să fi fost Simfonia a X-a, terminată postum în 1988 de Barry Cooper pe baza schiţelor lui Beethoven. Simfonia a IX-a op.125 cunoscută şi cu numele de Corala deoarece a doua secţiune a părţii a IV-a utilizează corul şi soliştii vocali, a fost comandată în 1817 de Societatea Filarmonică din Londra. 
5. Deoarece finalul Simfoniei a IX-a a fost scris pe versurile poeziei Odă Bucuriei de Friedrich Schiller, denumirea respectivă - de Oda Bucuriei (articulat) - se foloseşte, neoficial, şi la Simfonia a IX-a. Din punct de vedere al alcătuirii secţiunii corale şi solistice, aceasta este o varianţiune dublă, adică utilizează două idei muzicale de referinţă (teme) care sunt supuse unor modificări graduale, fiecare astfel de modificare fiind o variaţiune. Imnul Uniunii Europene foloseşte prima temă.