CLASA A V-A. SEMNELE DE REPETIŢIE
Atât semnele de repetiţie cât şi voltele sunt elemente de abreviere, adică de prescurtare. De ce să se scrie mult, dacă se poate de două ori mai puţin. Semnul de repetiţie este de trei tipuri:
- cu punctele în stânga; acesta poate apărea singur, indicând repetiţia întregului fragment. După acest semn şi bara finală (care indică sfârşitul părţii sau a piesei) nu mai urmează niciun alt semn de repetiţie
- cu puncte şi în stânga şi în dreapta; prezenţa acestui semn arată că mai urmează cel puţin un semn de repetiţie cu punctele în stânga
- cu puncte în dreapta; ca şi în cazul precedent, urmează fie un semn de repetiţie cu punctele în stânga, fie unul sau mai multe semne de repetiţie cu puncte în ambele părţi după care urmează cel cu punctele în stânga
Semnul de repetiţie cu puncte în stânga arată astfel: 

cel cu punctele în ambele părţi se poate vedea aici:

iar cel cu punctele în dreapta e aici:

Sursa imaginilor de mai sus este Wikipedia. Se poate vedea că semnul de repetiţie cu punctele în stânga poate fi însoţit de alte semne să le spunem adiţionale, semne care indică tot abrevierea. Aceste semne se numesc volte şi indică o repetare al cărei final este diferenţiat. Prima dată se cântă tot ceea ce se găseşte până la semnul de repetiţie cu punctele în stânga. A doua oară se cântă fie de la început, fie de la semnul de repetiţie cu punctele în dreapta, dar se omite ceea ce se găseşte sub linia în unghi drept sub care scrie "1", trecându-se direct la "2". Deci:
- Semnele de repetiţie "singure" arată repetarea identică a unui fragment muzical (sau a întregii piese)
- Semnele de repetiţie însoţite de volte arată o repetare al cărei final e diferit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.