YPSILON
Aşa cum am scris aici o primă interpretare este că "Divina Caribda" se găseşte într-un sistem de peşteri parţial subacvatice în forma aproximativă a literei Psi, adică o formă asemănătoare unui trident*. O altă configuraţie posibilă ar putea fi cea în formă de Ypsilon. În acest caz:
- "pilonul" (partea inferioară a) literei Y ar fi o galerie verticală reversibilă, adică şi de admisie şi de evacuare
- ramura vestică ar fi doar pentru evacuare, aceasta ramificându-se, formând cele 6 cascade care ar cauza "fumul"
- ramura estică ar fi o galerie reversibilă, asemenea pilonului, existând un batardou circular sau în formă de potcoavă care s-ar comporta ca o poartă plană a unei ecluze; nu ar exista cele 12 ramificaţii, dar ar fi prevăzută cu un sifon
Funcţionarea Caribdei ar fi, în acest caz, similară celei din postările anterioare:
- evacuare prin "pilon", ramura vestică şi ramura estică; evacuarea prin ramura estică implică refluarea; apa curge prin sifon invers decât ar fi normal
- ridicarea batardoului, separând apa care urmează să fie înghiţită de restul mării; se creează "sasul"; oricine ar fi surprins acolo ar avea şanse minime de supravieţuire
- înghiţirea apei din zona separată; când nivelul apei ar scădea sub o anumită limită, s-ar auzi un zgomot puternic, produs de aspirarea apei prin sifon
- umplerea "sasului" care s-ar realiza mai degrabă prin nişte galerii care aduc apa din mare decât prin refluare sau prin coborârea "batardoului".
- coborârea batardoului, atunci când apa din "sas" e la acelaşi nivel cu marea
Aşadar, o funcţionare asemănătoare cu cea din postările anterioare. Aspectul Caribdei - în acest caz - ar putea fi tot similar unui polip, dar, ca şi în cazul precedent, ar fi un polip care nu se transformă în meduză.
*Caribda e fiica lui Poseidon cu Geea. Deci, pe undeva, ar fi logic să sălăşluiască într-un sistem de peşteri parţial subacvatice care să aibă forma unui trident.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.